Factorii generali de constituire a formei muzicale

TEMA 2. Factorii generali de constituire a formei muzicale

Funcția uneia sau a altei construcții în forma muzicală este legată deseori de particularitățile caracteristice ale melodiei, armoniei, iar uneori a facturii. Anume aceste particularități caracteristice formează tipul de expunere a materialului muzical. În practica muzicală s-au afirmat următoarele tipuri de expunere a materialului muzical:

1. Tipul introductiv – se bazează pe o anumită temă sau pe elementele acesteia care de asemenea poate conține material muzical împrumutat din părțile de bază ale formei.

2.Tipul expozițional – prezintă expunerea temei, precum și repetarea acesteia în repriză. Particularitățile tipului nominalizat sînt condiționate de caracterul stabil și de mijloacele care conțin următoarele unități:

a. tematică – se exprimă prin prezența unuia sau a mai multor elemente melodico-tematice;

b. tonală – se exprimă prin prezența uneia și aceiași tonalități a construcției muzicale;

c. structurală – se manifestă prin construirea pătrată a construcțiilor (4+4+4),prin construire binară (2+2+2), sau prin repetarea structurilor impare (3+3, 5+5, 7+7).

3.Tipul median – se caracterizează prin manifestarea unor particularități instabile. Pentru acest tip sînt caracteristice: promovarea segmentelor tematice scurte prin dezmembrarea materialului temei precedente, instabilitate armonică, lipsa încheierii, fărîmarea structurală.

4.Tipul final (de încheiere) – crează situația de afirmare a tonicii. Aceasta este o construcție ce completează expunerea finală a unei părți sau a formei întregi.

Pentru a face o analiză mai profundă a unei creații muzicale, a unui sau mai multor compozitori, care aparțin uneia și aceleiași școli, unui și acelaș curent artistic, este nevoie de posedat cunoștințe despre stilurile și genurile muzicale.

Stilul muzical reprezintă un complex de mijloace de expresie redate după felul și caracterul unei epoci, a unui curent artistic și conceptul de gîndire a unui compozitor.  Stilul reprezintă o formă superioară a unității artistice și se referă la felul cum se exprimă compozitorul prin muzică. Prin stil noi înțelegem:

• Creația diferitor compozitori;
• Felul propriu de a reda imaginea muzicală;
• Felul propriu de a îmbina mijloacele de expresie muzicală.

Aceste caracteristici exprimă limbajul muzical propriu al oricărui compozitor. Complexul mijloacelor de expresie pe care îl folosește compozitorul pentru a reda un conținut, o imagine muzicală se numește limbaj muzical.

Pe parcursul evoluției muzicale se disting în linii mari cinci epoci stilistice:

1. De la nașterea muzicii pînă în secolul XII e.n. Această epocă se împarte în două perioade: antichitatea și evul mediu. Principiul dramaturgiei muzicale este denumit ostinato (neschimbat).
2. Epoca renașterii cu prima perioadă în sec.XIII – XIV, iar a doua în sec.XV – XVI (Orlando Lasso, Giovanni Perluigi da Palestrina, Philippe de Vitry, Josquin des Pres, Guillaume de Machaut, etc). Principiul dramaturgiei muzicale al renașterii este alternativ.
3. Epoca clasică (sec.XVII-XVIII) care se împarte în trei perioade:

1. Barocco – Claudio Monteverdi, Jean-Baptiste Lully
2. preclasică – Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Handel, Jean-Philippe Rameau
3.  clasică -  Christoph Willibald Gluck, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludvig van Beethoven  

Stilul muzical clasic este denumit unitatea centralistică în care se produce o sinteză a stilurilor din epocile anterioare: ostinato,alternativ.

1. Epoca romantică (sec.XIX) se împarte în două perioade:

1. Romantismul timpuriu – Hector Berlioz, Robert Schumann, Frederic Chopin
2. Romantismul matur – Richard Wagner, Giuseppe Verdi, Piotr Ilici Ceaikovski, grupul celor cinci: Mili Balakirev, Cesar Kui, Alexandr Borodin, Modest Musorgski, Nikolai Rimski-Koesakov

1. Epoca contemporană (începînd cu sec.XX) – reprezentată de realismul muzical cu o mulțime de curente artistice muzicale.

Genul muzical reprezintă o lucrare muzicală de un anumit conținut avînd o anumită structură precum și o destinație concretă determinată de condițiile sociale. Genul în muzică are diferite denumiri care se referă la conținut, imagine și caracterul muzical (de ex: operă dramatică, epică sau simfonie cu program, sau fantezie, poem, baladă, muzică de dans, marșuri, cîntece, etc). Sistematizarea genurilor muzicale poate fi, în linii mari, după mijloacele de interpretare: